Pentru ca din fire suntem risipitoare, ca sa evitam acuzatiile ca o facem cu intentie, astazi vorbim despre cum sa facem cumparaturi inteligent. Adica sa nu epuizam (chiar) toate zero-urile soldului de pe card. Pentru ca vorba multa e saracia omului (o vorba potrivita pentru subiectul de astazi 🙂 ), trecem direct la subiect. Iata 7 sfaturi pentru smart shopping, explicate pe scurt, pentru o experienta cat mai productiva si mai putin costisitoare in mall.
1. Planuieste si abia apoi ataca!
De fiecare data cand mergi la shopping, prioritizeaza ce trebuie neaparat sa iti cumperi. Cei mai multi banuti se cheltuie atunci cand mergi fara un scop anume, pur si simplu ca sa… te uiti. Da, atunci cand mergem sa „ne uitam”, ne intoarcem cu sacosele pline si cardurile goale. Remuscarile sunt repede acoperite de entuziasmul noilor achizitii, dar… 🙂 Hai sa demonstram ca putem fi si chibzuite, nu?
2. Imbraca-te corespunzator
E un element important, atunci cand ai de gand sa cutreieri un shopping mall intreg. Asadar, am sa-ti dau niste sfaturi foarte punctuale si practice. Ai grija sa porti piese separate (nu rochite, nu salopete), ce pot fi usor dezbracate/imbracate. Opteaza pentru lenjerie de corp nude/culoarea pielii, care sa se potriveasca cu orice element vestimentar vei purta. Si nu in ultimul rand, nu te machia foarte strident. Nu vrei sa lasi urme de fond de ten sau rimel pe orice probezi. 🙂
3. Incearca mai multe marimi
Chiar daca stii ca porti S, ia si un M cu tine in cabina de proba. Daca se poate, opteaza si pentru un XS. Grila de marimi difera de la brand la brand si de la magazin la magazin, asa ca, de cele mai multe ori, ceea ce vezi pe umeras s-ar putea sa nu-ti mai placa in cabina de proba, tocmai fiindca nu e marimea potrivita pentru tine. Cine a zis ca marimea nu conteaza? 🙂
4. Acorda atentie texturii, nu doar aspectului!
Cu siguranta ti s-a intamplat sa iti achizitionezi o piesa vestimentara noua si sa nu o poti purta din cauza materialului. Daca ai o piele sensibila, daca nu suporti texturile abrazive ale anumitor materiale, ai grija sa nu fii furata de aspectul unei haine si sa uiti de felul in care aceasta se simte atunci cand o porti. Nu are sens sa cumperi ceva ce te face sa te simti inconfortabil!
5. Mergi singura la cumparaturi!
Poate ca pare de neconceput si poate ca shoppingul in gasca, cu prietenele, ti se pare cel mai fun. Ei bine, chiar asa este. Insa, daca vrei sa faci smart shopping, va trebui sa mergi singura. Asta pentru ca nu vei mai fi preocupata daca te incap blugii XXS, fiindca vei fi… singura. Astfel, vei putea sa te focusezi pe ceea ce iti sta bine cu adevarat si vei putea alege dupa propriul gust, fara sa fii influentata cu intentii bune sau… mai putin bune.
6. Cumpara doar ceea ce este… purtabil!
Multe magazine au piese ce par a fi desprinse din moda haute-couture. Sunt frumoase, iti fura ochii si de multe ori le achizitionezi fara sa stai pe ganduri. Abia cand ajungi acasa realizezi ca nu se potrvesc nici garderobei tale si nici vietii tale de zi cu zi. Un sacou cu paiete si aplicatii metalice statement nu poate fi purtat decat… foarte rar. Asadar, smart shopping inseamna piese vestimentare practice, versatile, ce pot fi purtate in mai multe contexte sociale!
7. Nu fa compromisuri!
Cele mai multe dintre noi am facut macar o data aceasta greseala: am ales o piesa vestimentara chiar daca nu era neaparat confortabila, pe gustul sau marimea noastra. Din lipsa de timp, din nevoie sau pur si simpli din impuls, am cumparat cel putin o bluza pe care nu am purtat-o niciodata, cel putin o pereche de blugi sau o rochita care au ramas aruncate in rafturile dulapului. Cumpara doar acele produse care, odata probate, te fac sa spui WOW atunci cand te privesti in oglinda cabinei de proba!
Lasă un răspuns