Chiar daca asfaltul nu e moale inca, iar soarele nu te face sa scoti limba afara de un cot, e inevitabil sa nu fugi macar putin cu mintea la mare. Aproape ca iti doresti ca termometrul sa arate cu vreo 5 grade in plus, ca sa nu-ti mai pese de nimic si sa te imbarci spre litoral. Asadar, te-ai decis sa dai praful orasului pe nisipul plajei. Tot ce-ti lipseste e un costum de baie nou, pentru ca, cel de anul trecut e „ancient history”. Dupa ce te scuturi la gandul ca ai putea purta vreunul dintre costumele vechi, te apuci de treaba.
Costumul de baie. Impermeabil, nerusinat si colorat, por favor!
Alegerea costumului de baie este o operatiune complexa. Din exterior, se vede ca un adevarat maraton al magazinelor si al cabinelor de proba, pana cand magia se intampla si il intalnesti pe el, costumul perfect. Si nu e mult spus magie, caci este incredibil cum iti poti pune toate sperantele in maxim doua bucati minuscule de material ca te vor face sa arati ca o gazela sub umbreluta sezlongului. De fapt, alegerea costumului de baie este aproape o practica spirituala, in care te rogi cu ardoare ca oglinda sa anihileze cele trei kilograme pe care le-ai pus peste iarna, si in care aduci drept ofranda promisiunea ca vei manca doar din trei in trei zile de acum incolo.
O plaja intreaga de optiuni – imagineaza-ti costumul de baie perfect!
Rosu pasional – vrei sa te joci de-a toreadorul pe plaja? Alege un costum de baie intreg, de culoarea focului, a cireselor, a buzelor dupa ce le musti bine. A doua piele, de leopard – desi a fost la mare cautare anul trecut, costumul de baie animal print nu e o optiune deloc desueta nici in 2014; ba mai mult, inspira nonconformism, vigoare si tinerete.
Bleu, nu marin – vrei sa te confunzi cu apa marii sau cu cerul, asa cum le vezi aproape doar in ilustratii? Pune in cos un costum de baie bleu si pregateste-te sa te lasi luata de val.
Inotatorul sexy – te dai in vant dupa costumele de baie sport? Atunci probabil ar trebui sa pui mana pe ceva de genul…
Ca fulgul de nea – pentru o aparitie racoritoare pe nisipul incins, mergi pe alb. Intreg sau deux-pièces, nu ai cum sa dai gres!
Go Nude! Un costum de baie ca un machiaj natural, ai nevoie de ceva curaj ca sa il porti.
Go wild!
Lasă un răspuns