Probabil ca ai si tu, ca noi toate de altfel, un loc anume in sifonier in care atarna, randuite frumos, toate rochiile de seara si de party pe care le-ai purtat vreodata, in care te-ai simtit perfect si ai facut senzatie.
Toate arata la fel de stralucitoare si de rapitoare ca in ziua in care le-ai probat pentru prima oara si te-ai indragostit de ele. Ba mai mult, pot sa bag mana in foc ca sunt unele dintre cele mai scumpe rochii pe care le-ai purtat vreodata.
Iata de ce ar fi un sacrilegiu total sa nu le mai porti niciodata.
Poti sa lasi deoparte mofturile de vedeta si ingrijorarea ca le-ai mai purtat la un eveniment si gandul la ce va spune toata lumea daca le porti din nou. Daca pana si editorii celor mai tari reviste de moda si printesele lumii aleg sa poarte cel putin inca o data aceeasi tinuta, ce te-ar putea impiedica sa faci si tu asta?
E adevarat ca o rochie de seara eleganta nu poate fi purtata in fiecare zi sau in fiecare saptamana, insa la fel de adevarat este ca daca ai grija de ea in garderoba si pastrezi undeva in minte sertarul cu imaginea sa, gata sa il accesezi, atunci cand vei avea nevoie de prima rochie eleganta nu vei mai da fuga la primul magazin, cu un buget urias, ca sa iti creezi o tinuta noua. In schimb vei apela din nou la o tinuta pe care o vei reinventa, astfel incat sa arati superb si sa redevii “regina balului”.
“Unele dintre cele mai vechi piese din garderoba mea sunt rochiile mele de petrecere, care stau aranjate frumos in zona dedicata lor, fiecare ca un vechi prieten care abia asteapta sa il scot in oras seara sau sa il duc la o petrecere exclusivista. Puse una langa alta, arata toate ca un jurnal al vremurilor speciale pe care le-am trait. A purta una dintre aceste rochii pentru a treia, a patra, a cincea oara imi da o energie aparte pentru ca evoca amintiri placute – si nu exista nici un fel de combustibil mai bun pentru o petrecere decat acesta.
Pantofii, machiajul, coafura si culoarea parului sunt lucruri pe care le schimb in mod constant, insa cand vine vorba de rochii… e foarte probabil sa prefer sa ies la „cumparaturi” chiar in propriul meu sifonier si sa aleg piesa perfecta pentru o ocazie anume, in forma a ceva ce am mai purtat, in loc sa ma zbat sa gasesc o piesa noua. Aceasta este marturia sincera a editorului Vogue Julia Hobbs, care recunoaste ca purtarea repetata a rochiilor de petrecere este un obicei care da dependenta.
“O rochie buna de petrecere poate fi plimbata an dupa an in valize pentru diverse calatorii la Art Basel Miami Beach sau strecurata in bagajul de mana pentru o escapada last minute la Ibiza si sa o fac sa revina la viata, mai proaspata, doar cu ajutorul a cateva ace de siguranta, pentru a supravietui inca unei nopti” spune Hobbs.
Purtarea aceleiasi rochii la un eveniment implica o doza de incredere oarba: stii cum arati cu acea rochie, stii ca ai stralucit in ea odinioara si ca toti ochii erau atintiti asupra ta, stii si care e alegerea ideala in materie de incaltaminte, astfel incat picioarele tale sa arate perfect. Iar asta face lucrurile cu mult mai usoare atunci cand primesti o invitatie fulger la o petrecere pentru care nu mai ai nici timp si nici nu mai vrei sa te straduiesti prea mult, pentru ca stii ca ai varianta ideala de tinuta in dressingul personal.
“Rochiile de petrecere fac parte dintr-o alta liga decat toate celelalte haine. Ele sunt supravietuitoare, veterane ale inimilor frante si talismane pentru noi povesti. Nu le lasa niciodata sa ravneasca la o noua iesire… exact ca acel cantec pe care il adori si care te va face mereu sa iti doresti sa dansezi. O rochie de petrecere perfecta merita sa fie purtata din nou” indeamna Hobbs.
5 idei pentru a purta aceeasi rochie de party cu un efect total
1. Daca iti schimbi locul de munca si lucrezi alaturi de o echipa complet noua poti fi sigura ca esti safe.
Nimeni din echipa noua nu te-a vazut vreodata in rochia asta, astfel ca poti straluci fara sa te simti prost, sau fara ca cel mai mic gand in acest sens sa iti strice seara. Sigur ca exista mereu social media care probabil ca ti-a amintit recent ca ai mai purtat rochia asta. Dar cui ii pasa? Si in definitiv nici nu trebuie sa postezi pe Instagram fiecare iesire din casa…
In plus, viata e prea scurta, bucura-te de fiecare moment, traieste-l din plin si straluceste fara sa te gandesti prea mult. Petrecerile sunt pentru distractie, nu pentru mii de ganduri stresante cu privire la tinuta.
2. La o nunta
Alege din garderoba ta rochia perfecta pentru tipul de nunta la care participi. Daca e un eveniment black tie, alege cea mai frumoasa rochie neagra cu paiete pe care o ai, sau o rochie slip-on aurie in care sa arati fabulos. Daca e un eveniment elegant, dar fara pretentii de black tie, poti opta si pentru o rochie de seara si pentru una de cocktail si sa mergi pe accesorii aparte.
3. La petrecerea de Revelion
Petecerea de Anul Nou este un moment in care glam-ul este binevenit si poti fara probleme sa intampini noul an cat de stralucitoare vrei. Iata asadar scuza perfecta pentru momentul acela in care vrei sa porti din nou rochia ta favorita de seara si sa te simti din nou pe val. Combin-o cu o haina scurta de blana artificiala, trendul momentului in moda, si acorda atentie si celor mai mici detalii pentru a straluci din cap pana-n picioare.
4. La o iesire cu fetele
Ai o multime de prietene dornice si ele sa isi scoata la plimbare cele mai tari rochii de party? Nimic mai simplu! Organizati o iesire a fetelor, luati cina in oras si apoi mergeti catre locatia perfecta de petrecere pe care o aveti in minte si unde veti reusi in mod cert sa atrageti atentia tuturor!
5. Modific-o usor pentru un eveniment semi-formal.
Daca nu ai niciun eveniment important la orizont, dar ai in plan cateva petreceri la mare de 1 mai sau de ziua prietenei tale cele mai bune, la care vei avea nevoie de o rochie de top, ia in calcul si mici modificari pentru a face dintr-o rochie superba rochia ideala pentru evenimentul la care urmeaza sa mergi. Gandeste-te la acele de siguranta ale Juliei Hobbs si lasa imaginatia sa te duca acolo unde vrea. Nu uita si de adaugarea unei curele mai funky, de bijuterii speciale si de o coafura noua pentru un look fresh.
Lasă un răspuns