Momentul acela cand ai in fata ta tinuta perfecta: bluza, fusta, pantofii, accesoriile. Totul e perfect, pana cand iti dai seama ca ai uitat un mic amanunt: dresurile. Personal am avut dintotdeauna o relatie complicata cu dresurile din viata mea – mai toate au o existenta extrem de scurta (cele mai multe nu trec de prima purtare). Am incercat de toate, de la atentia exagerata de a nu ma atinge de nimic “periculos” (o treaba extrem de stresanta), pana la a considera ca un pret mai mare inseamna si invincibilitate (ba bine ca nu!). Au existat, recunosc, cateva perechi care au rezistat mai mult si pe care le pastrez si acum (chiar daca intre timp s-au uzat sau au fost in cele din urma invinse), din respect.
Trecand peste mica mea problema cu ele, dresurile sunt o parte indispensabila din garderoba oricarei femei – care pune din cand in cand o rochie sau o fusta pe ea.
Ce ne-am face fara…un mic istoric?
Lycra si-a facut aparitia in anii ’40, atunci cand Dr. Wallace Carothers a elaborat fibra sintetica, pe cand lucra la DuPont. Inainte de acel moment, ciorapii erau realizati din matase si aveau nevoie de o ingrijire speciala pentru a nu…li se duce firul – nu ca cei din ziua de azi ar fi mult mai rezistenti. Totusi, lycra a fost vazuta ca mana cereasca de purtatoarele de fustite si rochite. Promisiunea unor dresuri mai rezistente le-a asezat pe doamne si domnisoare frumos in randuri kilometrice pentru a le cumpara.
Nicio tinuta nu era completa fara o pereche de dresuri potrivita. Acest lucru s-a schimbat intre timp, popularitatea dresurilor intrand pe o panta descendenta incepand cu anii ’80. Totusi, inca le purtam, pentru ca vin cu o serie de beneficii.
Beneficiile dresurilor
Adevarul este ca picioarele mele nu seamana deloc cu ale Alexei Chung (si cine spune ca ale ei sunt perfecte?). Sunt si zile in care le afisez mandra fara acoperamant, insa de multe ori nu am timp sa le examinez pentru a ma asigura ca nu exista vreun defect pe care ochii mei miopi nu il vad din prima.
Iata asadar de ce sunt minunate dresurile:
- Ascund defecte ca: vanatai, pete, zgarieturi; in plus, cele mate te salveaza in perioada de dinainte de epilat;
- Picioarele devin fine, ca in prima zi dupa epilat si dupa ce le-ai ingrijit cu o lotiune hidratanta (fara sa faci cu adevarat asta);
- Zona superioara a dresurilor iti poate ajuta abdomenul si fesele sa para mai ferme, oferind o forma mai bine conturata acestori parti ale corpului;
- Atunci cand te pregatesti sa iesi in oras in rochia ta preferata, acea pereche de dresuri iti poate completa look-ul, adaugandu-i inca un strop de eleganta; desigur, nu trebuie sa uiti de punctul de mai sus, legat de puterea de modelare a dresurilor;
- Te vor ajuta sa arati mai…office la birou – o regula nescrisa spune ca nu ar trebui sa iti arati piciorul gol la locul de munca; insa cate locuri de munca, atatea reguli;
- Iti pot ajuta circulatia in zona picioarelor, ajutand la evitarea sau intarzierea aparitiei vaselor sparte si a varicelor;
- Si desigur…iti tin de cald in anotimpurile racoroase.
Reguli de…buna purtare
„Learn the rules like a pro, so you can break them like an artist.” ~ Pablo Picasso
Cu o varietate atat de mare de modele si culori, e greu sa te hotarasti ce pereche de dresuri sa imbraci, nu-i asa? Pentru ca daca perechea potrivita te poate ajuta sa iti completezi tinuta, o pereche prost aleasa poate insemna o tinuta nereusita.
Sa vedem cateva reguli de bun simt si de bun gust:
1. Dresurile nu sunt colanti (si nici pantaloni)
Probabil ti s-a intamplat cel putin o data sa observi ca fata din fata ta poarta o pereche de dresuri (mate) impreuna cu un tricou sau pulover putin mai lung, confundand-o probabil cu o pereche de colanti sau pantaloni. Dresurile, oricat de mate sau inchise la culoare ar fi, stau cel mai bine sub o rochie sau o fusta.
2. Dresurile culoarea piciorului in locul…piciorului gol?
De multe ori e mai indicat sa creezi iluzia de picior gol atunci cand iti porti rochita de primavara, decat sa iti expui picioarele vantului racoros al anotimpului, care iti va face pielea de gaina. In plus, nu lasi la vedere o piele mult prea alba (dupa iarna lunga). Alege o culoare apropiata de tonul pielii tale si fereste-te de variantele lucioase.
3. Trateaza-le cu delicatete
O regula generala pe care putina lume o respecta este spalarea manuala a dresurilor, care le asigura acestora o viata mai lunga si o decolorare mai inceata. Totusi, daca nu esti suficient de rabdatoare (te inteleg perfect!) pentru spalarea manuala, iti recomand sa folosesti un program delicat al masinii de spalat si sa introduci dresurile in saculete speciale, de protectie.
Inca ceva: scoate-ti bijuteriile de pe maini inainte sa imbraci sau sa dezbraci dresurile. Trage-le cu grija, fara a le forta!
4. Dresurile purtate cu sandale sau cu pantofi cu degetele la vedere?
Ei bine, desi poate fi o alegere hip, vorbim de o combinatie sensibila, care nu e pentru toata lumea. Regulile sunt facute pentru a fi incalcate, asa ca poti sa incerci orice – insa ceea ce vezi in oglinda iti va oferi pana la urma raspunsul final. Inca ceva: atunci cand mergi pe aceasta combinatie, ai mare grija sa alegi niste dresuri fara intaritura sau cusatura in zona degetelor.
5. Dresurile cu adidasi?
Niciodata! Varianta si mai rea ar fi sa adaugi si o pereche de sosete peste dresuri… Dresurile pot arata minunat cu platforme, pantofi cu toc si chiar cu cizme, insa niciodata (niciodata!) cu adidasi.
6. Dresurile plasa isi au locul in anii ’80…
…nu in garderoba ta. Fereste-te si de imprimeurile pop, cu buline, zig zag-uri, dungi sau orice alt model tipator. Dresurile negre si cele colorate, simple, nu ar trebui insa sa-ti lipseasca din colectie.
Tipuri de dresuri in functie de grosime
Grosimea unui dres este indicata de parametrul “den”. Il poti gasi pe ambalajul oricarei perechi de dresuri, dandu-ti informatii despre grosimea ciorapului si, automat, despre gradul de transparenta.
<10 DEN: Ciorapii ultratransparenti. Sunt ideali pentru vara, oferind senzatia de picior gol. Sunt foarte delicati, asa ca trebuie sa ai grija cum ii manevrezi si sa te tii departe de obiectele ascutite.
10—20 DEN: Ciorapii transparenti. Tot de vara, sunt ideali pentru purtare zilnica, fiind ceva mai rezistenti decat ciorapii ultratransparenti.
21—40 DEN: Ciorapii semiopaci. Lasa pielea la vedere destul de bine, fiind insa mult mai rezistenti decat cei de mai sus.
41—69 DEN: Ciorapii opaci. Sunt potriviti pentru iarna si primavara, protejandu-ti pielea de frig, nefiind insa foarte grosi.
70—99 DEN: Ciorapii opaci-grosi. Ideali pentru anotimpul rece.
>100 DEN: Ciorapii megaopaci. Te vei simti aproape ca-n pantaloni grosi.
Dresuri: secrete & recomandari
Iata cateva trucuri care te vor ajuta sa alegi culoarea si stilul potrivit:
- Combinatia dresuri-tocuri de aceeasi culoare iti va face picioarele sa para mai lungi.
- Imprimeurile si culorile deschise atrag atentia asupra picioarelor si le fac sa para mai groase. Asadar, inainte sa le imbraci, asigura-te ca acesta e efectul pe care ti-l doresti (un truc bun in cazul in care picioarele tale sunt prea subtiri). Dresurile vesele sunt recomandate femeilor cu o inaltime medie si celor inalte. In cazul in care inaltimea ta e sub medie, poti purta totusi astfel de dresuri in cazul in care picioarele tale sunt mult mai lungi decat trunchiul.
- Daca esti mica de inaltime, incearca sa pastrezi un look monocromatic (aceeasi culoare din cap pana-n picioare).
- O silueta inalta are nevoie, in schimb, fix de contrariu: divizarea paletei de culori a tinutei in cat mai multe segmente, cu ajutorul contrastelor de culoare, imprimeu sau textura.
- In cazul in care ai anumite defecte in zona picioarelor pe care doresti sa le ascunzi, ar trebui sa optezi pentru dresuri opace (de la 40 den in sus)
- Pentru extra confort, alege dresuri mai mari cu o marime decat ai nevoie. In plus, vei reduce riscul de “fir tras”.
- In anotimpul rece evita dresurile de vara (cu valoare den mica); te vor face sa pari underdressed (la propriu si la figurat.
Lasă un răspuns