Less is more: helanca
Helanca este un articol vestimentar perfect prin simplitatea sa. Nu este de mirare, astfel, ca a devenit sinonim cu figura lui Audrey Hepburn. Si pentru ca m-am legat de figura diafanei Audrey, helanca pe care am luat-o in vizor este cea neagra, clasica, ce urmeaza indeaproape linia corpului, exemplar ce nu poate fi intrecut, dupa parerea mea, in confort si rafinament.
Cum vremea rece a inceput sa ne piste bine pieile de vreo cateva zile incoace, helanca poate fi o optiune care iti va inveli gatul, in locul esarfei cea de toate zilele.
And…cut!
Helanca si-a castigat notorietatea nu pe marile podiumuri, ci pe marile platouri de filmare, caci filmele, si nu moda i-au construit si pastrat vie alúra puternica de-a lungul timpului. Audrey Hepburn, Marilyn Monroe, Lauren Bacall sau Brigitte Bardot sunt o parte din promotorii bluzei cu guler inalt, eclipsand orice brand care ar fi indraznit sa se suprapuna peste numele lor. Astfel, helanca a capatat un aer hollywoodian, ce nu va disparea, zic eu, din dressing-urile celor mai pretentioase dintre reprezentantele sexului frumos.
„Helancile sunt cele mai confortabile articole vestimentare. Ele se misca odata cu corpul, fiind in acelasi timp magulitoare, deoarece accentueaza si alungesc figura. Ele ne fac viata atat de usoara: poti purta o helanca la birou, dupa care poti arunca deasupra ei o jacheta, construind astfel o tinuta eleganta. Poti merge oriunde imbracata asa.” ~ Halston
Daca in ceea ce priveste croiala, lucrurile nu sunt foarte variate, diferenta o face materialul. Alege lana, casmir sau bumbac – o investitie in calitate este vizibila in cazul unui articol atat de simplu.
Lasă un răspuns