Unii oameni sunt mai fotogenici decat altii – adevarat! Asta nu inseamna insa ca nu iti poti imbunatati fotogenia – chiar daca nu este un aspect esential al existentei tale, e important sa te simti sigura pe tine si in fata camerei foto.
Si tu probabil ai o prietena (doua, trei, etc.) care arata exceptional in toate pozele. In loc sa o invidiezi in continuare, mai bine ai trece la treaba si ai invata cateva secrete legate de interactiunea cu camera foto – fie ca e a unui smartphone sau un DSLR de ultima generatie. Si stai linistita! Daca nu cumva cel care iti face poza e fotograf profesionist, e absolut normal sa nu arati perfect toate pozele.
Pana si legendara Marlene Dietrich avea nevoie de o serie de artificii de filmare pentru a arata perfect – camera si sursa de lumina erau plasate undeva deasupra ei, pentru ca obrajii sa para mai scobiti (si astfel pometii mai proeminenti), iar umbra genelor grele sa mascheze nasul larg.
Tips&Tricks: Cum sa fii iubita de camera foto
1. Partea stanga a fetei – Left side is the right side!
Cele mai multe persoane au o parte buna a fetei, care arata mai bine pe camera. Conform studiilor stiintifice, de obicei partea stanga a fetei este cea mai atractiva. Asa ca ai grija sa privesti undeva in dreapta atunci cand cineva te fotografiaza.
2. Nu sta foarte aproape de camera
Atunci cand faci o poza de grup, ai grija sa nu te pozitionezi cel mai aproape de camera, deoarece risti sa ai un aspect disproportionat. Incearca sa fii cat de cat in linie cu celelalte persoane din cadru.
3. Ca sa nu iesi cu ochii inchisi/intredeschisi…
Eu am o mare problema cu pozele in care pare ca dorm in picioare. Daca si tu ai aceeasi problema, afla ca leacul e mai simplu decat ai crede. Atunci cand toata lumea spune “cheese”, inchide ochii si deschide-i usor. Astfel nu risti ca aparatul foto sa te prinda chiar atunci cand clipesti.
4. Fara gusa
Se intampla. Ca sa eviti nefericitul efect al barbiei duble, impinge usor in fata barbia sau lipeste-ti limba de cerul gurii in timp ce zambesti (stiu, poate parea ciudat). “Gurile rele” spun ca Heidi Klum si Renne Zellweger ar fi mari fane ale acestui truc.
5. Niciodata de jos.
Daca aparatul foto nu e prieten cu toata lumea, aparatul foto pozitionat sub nivelul barbiei nu prea e vazut cu ochi buni de nimeni. Vorbim de unul dintre unghiurile cel mai putin magulitoare – iti poate adauga cateva kilograme bune, plus ca vine de cele mai multe ori cu problema de la punctul 4 (barbia dubla/gusa). Asa, nu lasa pe nimeni sa te fotografieze de jos. Daca totusi esti prinsa off guard, incearca sa privesti in sus – truc prin care iti poti lungi si subtia vizual gatul si trunchiul.
6. #Selfie
Pentru un zambet relaxat:
1) Inchide ochii
2) Trage adanc aer in piept.
3) Deschide ochii inainte sa apesi pe declansator
4)Zambeste
7. #Selfie – thumbs up!
Pentru un selfie perfect, pozitioneaza aparatul foto (telefonul) deasupra capului. Nu degeaba e plin news feed-ul de selfie-uri “vazute de sus” – chiar e un unghi care avantajeaza pe toata lumea.
8. Trasaturile sunt spalacite
Un pic de blush sau de autobrozant si scapi de problema! Blitul sau lumina puternica a soarelui iti poate face fata sa para lipsita de viata si…bidimensionala. Mai adauga o dimensiune cu ajutorul unui strop de culoare.
9. Nu stii unde sa te uiti?
Si eu am aceeasi problema. Raspunsul e simplu – uita-te spre camera dar nu fix in lentila. Faci asta din trei motive:
I. In cazul in care nu cumva poza pe care o faci e pentru buletin sau pasaport, nu e cazul sa privesti fix in obiectiv.
II. Unii fotografii spun chiar ca ai putea sa privesti undeva deasupra camerei ca sa adaugi un strop de mister figurii tale si sa eviti efectul de ochi rosii.
III. Fotograful se afla de obicei in zona de unde vine lumina buna asa ca ar fi bine sa privesti in directia respectiva.
10. In loc de “CHEESE” spune…
Nu, nu “pasarica”. “MONEY” (pronuntat corect), mai exact sunetul “i” lung iti ridica colturile gurii si aduce cateva pliuri coltul ochilor, obtinand astfel pe fata ta efectul unui zambet autentic. In plus, e chiar amuzant cum zambeste toata lumea la unison la “MONEY”!
11. Ochi mici
De obicei iesi cu ochii deschisi dar acestia par mult mai mici decat sunt in realitate? Nicio problema. Arcuieste-ti genele si da-le cu mascara inainte de poza sau…zambeste! Un zambet iti va lumina privirea si iti va face ochii sa para mult mai mari.
12. Pari incordata in poze?
Asta inseamna doar un singur lucru: chiar erai incordata atunci cand ti s-a facut poza. Stiu ca nu e tocmai usor, insa daca te relaxezi diferenta va fi enorma. Un truc ar fi sa uiti de camera, sa te comporti natural si asa cu siguranta o sa pari mai relaxata in poze.
13. Exerseaza in oglinda!
Daca nu cumva esti model profesionist, probabil ca nu stii care sunt pozitiile, unghiurile care te avantajeaza. Cunoaste-ti atuurile exerzand in oglinda diverse posturi. Relaxeaza-te, zambeste si prefa-te ca in fata ta se afla un fotograf.
14. Pregateste-te putin!
Daca stii ca urmeaza sa fii fotografiata, adauga un strop in plus de makeup fata de cat ai purta in mod normal, pentru a arata mai bine in poze. Putin dermatograf maro adauga dramatism figurii si te va tine departe de severitatea negrului. In ceea ce priveste outfit-ul, poarta culori care ti se potrivesc si care nu te fac sa pari palida.
15. Background luminos
Atunci cand ti se face o poza nu prea te gandesti ce ai in spate, nu-i asa? Ei bine, un fundal luminos poate fi un atu imens pentru poza – poate ascunde unele defecte, cum ar fi ochii incercanati. O plaja luminoasa, o intindere inzapezita sau chiar un perete alb inseamna mai multa stralucire pentru tine.
16. Si tinutele pot fi fotogenice (sau nu!)
Cand vine vorba de imbracaminte, exista haine care arata fabulos in viata reala, dar nu si in fotografii. Asa ca daca mergi la un eveniment si vrei sa arati bine si in fotografii, nu ar fi rau sa probezi mai multe tinute si sa te fotografiezi in ele, pentru a lua o decizie…fotogenica. De asemenea, o croiala potrivita arata mult mai bine decat o marime nepotrivita (vezi jachetele supradimensionate, hainele largi, vaporoase, pereche de blugi mult prea stramti).
Inca ceva:
*Probabil cel mai sever critic al tau esti chiar tu! Cu siguranta prietenii tai nu vor observa toate asa-zisele defecte care iti sar in ochi in ceea ce te priveste. Nu doar atitudinea din poze conteaza, ci si cea pe care o ai atunci cand privesti pozele. Relaxeaza-te si cu siguranta lucrurile (inclusiv moaca ta) ti se vor parea mai frumoase. 🙂
Lasă un răspuns