Dacă aţi primit cadou un voucher pentru un zbor cu balonul sau vreţi să vă răsfățați cu o plimbare, dar nu sunteți foarte siguri la ce să vă așteptați sau ce presupune, iată un ghid la îndemână cu cele mi bune sfaturi pentru primul zbor.
1. Rezervați din timp
Zborul cu balonul este o activitate dependentă de vreme, dar vara nu este întotdeauna cea mai bună perioadă a anului pentru a zbura. În Europa, în funcţie de zonă, companiile de baloane vor opera între începutul primăverii și sfârșitul toamnei. Pentru a avea cele mai bune șanse de a zbura, vă recomandăm să rezervați cât mai devreme în sezon, astfel încât să aveți suficient timp pentru a reprograma, dacă zborul este anulat. Cele mai multe zboruri sunt vândute sub formă de vouchere care au o dată de expirare, așa că acordați atenție acestei date şi posibilităţii de a prelungi valabilitatea.
2. Citiți pachetul de informații
Este foarte important să citiți pachetul de informații care vine cu voucherul dvs., deoarece va conține tot ce trebuie să știți despre zborul cu balonul și ce trebuie să faceți în ziua respectivă. De exemplu, va trebui să știți ora și locul întâlnirii și va exista un număr de telefon unde să sunați înainte de zborul dvs. pentru a verifica dacă acesta va avea loc.
3. Ce să purtaţi
În funcție de perioada anului în care zburați, poate fi necesar să luați câteva haine de rezervă cu dvs. Baloanele pot zbura numai atunci când vânturile sunt slabe, nu plouă și există o vizibilitate bună, așa că de obicei este o zi frumoasă, dar nu uitați că poate fi răcoare înainte de un zbor de dimineață și după un zbor de seară când soarele apune, temperatura în balon fiind cam la fel ca la sol. Purtați pantofi comozi, deoarece aterizarea se face în mod normal pe un câmp, deci tocuri înalte sau sandale nu sunt cele mai bune. Luați o pălărie pentru a vă proteja de căldura arzătoarelor!
4. Cât timp va dura?
Plimbarea cu balonul este o experiență relaxată care nu trebuie grăbită. De obicei ar trebui să consideraţi 3 – 4 ore în total pentru întreaga experiență. Când ajungeți, pilotul vă va oferi un briefing de siguranță înainte ca balonul să fie scos și instalat. Odată umflat balonul, veţi intra în coș și veţi zbura aproximativ o oră. Când pilotul găsește un loc potrivit pentru a ateriza, balonul va fi împachetat și poate veţi sărbători cu un pahar de șampanie. Echipajul de la sol va urmări balonul și vă va conduce înapoi la locul inițial de întâlnire.
5. Unde va merge balonul / ce voi vedea?
Baloanele cu aer cald călătoresc cu ajutorul vântului, ceea ce înseamnă că fiecare zbor urmează o cale unică. Cu toate acestea, priveliștile pe care le oferă zborul cu balonul sunt fabuloase, indiferent de direcția în care ajungeți!
6. Ce se întâmplă dacă zborul este anulat?
Plimbarea cu balonul este o activitate foarte dependentă de vreme, așa că este posibil ca unele zboruri să fie anulate. Unii sunt norocoși să zboare la prima încercare, dar alții trebuie să încerce de câteva ori înainte de a reuși. Zborurile anulate pot fi reprogramate.
Dacă sunteţi la prima experienţă, vă recomandăm o plimbare cu balonul Brasov. Puteţi achiziţiona un voucher cu o valabilitate de 12 luni, iar apoi să faceţi programarea în funcţie de programul dvs.
Lasă un răspuns