Iubim shopping-ul, insa in perioada Sarbatorilor si a discount-urilor mai mult sau mai putin reale, sentimentele noastre profunde pentru hoinareala prin magazine ne pot aduce rapid aproape de faliment. Cum nu ne dorim sa incepem noul an cu buzunarele fluturand, am pus la cale un plan care nu ne va lasa sa ne golim rapid cardurile in aceasta perioada.
Tentatiile sunt multe, vitrinele stralucitoare si ofertele poleite, astfel ca vraja ii cuprinde chiar si pe cei mai puternici. Cumparaturile impulsive sunt o boala grea de sezon, de care ne putem totusi feri.
Cum sa nu iti golesti cardul pana de Craciun
1. Fa o lista de cumparaturi si tine-o strans la piept! Cea mai buna metoda de a evita cumparaturile necontrolate este sa pornesti la shopping inarmat cu o lista de cumparaturi. Gandeste-te la produsele de care ai nevoie, de la alimente si pana la cosmetice, si la cadourile pentru cei dragi. Incearca sa te concetrezi pe lucrurile care apar in lista si fereste-te de cele pe care le ai deja (poate intr-o forma usor diferita) acasa.
2. Ia o suma fixa cu tine! Renunta la cumparaturile platite cu cardul si porneste la drum cu o suma fixa (cash!). Ideal ar fi sa nu uiti cardul in portofel, alaturi de suma fixa.
3. Cumpara articole pe care le poti returna! Suntem oameni si suntem supusi greselii. Insa e bine sa facem greseli ce pot fi corectate, asa ca ar fi bine sa te orientezi catre magazinele care au o politica de returnare a produselor. Astfel, chiar daca te lasi purtata de val, vei putea returna produsele de care nu ai nevoie cu adevarat / care nu iti mai plac odata iesita din magazin / pe care le-ai luat fara sa le probezi/testezi.
4. Amana achizitia! Daca simti ca un produs iti face cu ochiul, amana pentru cateva zile achizitia – daca nu cumva e ceva de care nevoie urgenta. Specialistii spun ca aceasta este una dintre metodele cele mai eficiente de a evita cumparaturile din impuls. Si, conform acelorasi specialisti, cele mai multe dintre persoanele care au recurs la amanare nu au mai simtit nevoia de a cumpara produsele intarziate.
5. Nu te lasa pacalita de comercianti! Nu exista oameni mai veseli, mai zambitori, mai binevoitori, ca vanzatorii in perioada Sarbatorilor de iarna. Nu te lasa pacalita de zambete sau de reduceri false, ci intreaba-te de fiecare data daca ai nevoie cu adevarat de acel produs si daca el merita suma trecuta pe eticheta de pret.
Sa facem cumparaturi cu stil si cu…cap! O saptamana minunata!
Dorie a zis
Always the best content from these priogidous writers.