Nu stiu daca ai observat, dar de ceva vreme buricele nu prea se mai arata ochilor. Nu ca moda ar suferi brusc de pudoare, insa de cand bluzele au inceput sa se scurteze serios, ba chiar multe dintre noi am inceput sa ne intrebam…”bluza sau sutien?” ceva trebuia sa mai taie din excesul de piele la vedere. Iar ceva-ul este alcatuit din fuste si pantaloni care, brusc, si-au inaltat taliile.
Daca pana acum putintica vreme, abdomene noastre se lafaiau linistite deasupra taliilor cazute ale pantalonilor, a venit vremea sa sugem burtile! Un lucru bun tot iese din toata treaba: ne vom pune in valoare propria talie. Poate ca vom suferi putin, dar daca strabunele noastre au trecut cu brio prin teroarea incorsetarii, talia inalta a noilor pantaloni hip ar trebui sa fie…piece of cake.
Summer of love 2014
Tocmai din anii ’60-’70, pantalonii cu talie inalta au pandit momentul perfect pentru a se intoarce in vietile si pe umerasele noastre. Incet, incet, brand-urile au inceput sa se conformeze noii tendinte si cererii in creste, iar acum nu mai e nevoie sa bati zeci de magazine pentru a gasi o pereche de pantaloni cu talie inalta care sa mearga cu tricoul scurt, cu dungi marinaresti, cumparat.
Polii modei s-au inversat si pot sa spun cu mana pe inima: pantalonii cu talie joasa sunt istorie, pe cand cei cu talie inalta sunt must have! Momentan nu vorbim de evazati, ci de skinny jeansi si pantaloni scurti. Insa cu siguranta pantalonii clopot cu talie inalta nu vor mai intarzia nici ei mult.
Daca juramantul meu nu te-a convins, am mai pregatit pentru tine cateva argumente PRO pantaloni cu talie inalta:
- Picioarele tale vor arata brusc mult mai lungi, datorita taliei pozitionate mult mai sus ce creeaza iluzia ca acestea incep de la subsuoara;
- In cazul in care ai o silueta usor androgina (sani mici, solduri nu foarte proeminente) pantalonii cu talie inalta te vor ajuta sa obtii curburi ceva mai feminine – daca asta e ce iti doresti;
- Poti sa porti toate bluzitele scurte din dotare, fara ca buricul sa fie la vedere
- Sunt cameleonici, putand fi purtati in combinatii elegante, dar si pe plaja, cu o bluzita innodata sub sani.
Sper ca te-am convertit si vei incerca, daca nu de dragul meu, macar de curiozitate, o pereche de pantaloni cu talie inalta.
Lasă un răspuns