Inspiratie de la cele mai mari case de moda din lume – tendinte toamna / iarna 2013
Calatorind pe ruta Paris – New York, trecand prin Londra si Milano, am aruncat un ochi curios peste colectiile celor mai renumiti creatori de moda, iar povestea pe care ne-o spun magicienii stilului in acest sezon se concentreaza in jurul unui cuvant: Contrast. Creatiile combina elemente contrastante – masculinitate si feminate, putere si fragilitate, opulenta si dezordine grunge, trecut si prezent – toate acestea schitand in linii mari cele mai importante tendinte toamna / iarna 2013.
10 tendinte toamna / iarna 2013 – 2014
1. Bleumarin – noul negru al sezonului toamna / iarna, bleumarinul da o nota distinsa si intensa tinutelor. Poarta-l din cap pana in picioare, asa cum se vede in colectiile Céline si Chloé, sau alege un palton barbatesc, ca modelele Dries Van Notes sau Jill Sanders.
Vazut la: Dries Van Noten, Chloé, Céline, Hermés, Nina Ricci, Calvin Klein, Paul & Joe.
2. Blanuri exotice – un must-have al sezonului friguros, celebreaza curentele pop, disco, grunge, cu un colorit atipic si pattern-uri extravagante, ocupand un loc important pe catwalk-ul urban al acestor luni.
Vazute la: Chanel, Dolce & Gabbana, Haider Ackermann, Lanvin, Emanuel Ungaro, Rag & Bone
3. Picatele – tinutele care adopta aceasta tesatura exceleaza la capitolul eleganta; sub influenta legendara a lui Coco Chanel, care a reusit sa feminizeze tesatura nu demult clasic masculina, designerii au decis sa o foloseasca in creatiile lor.
Vazute la: Chanel, Dolce & Gabbana, Haider Ackermann, Lanvin, Emanuel Ungaro, Rag & Bone
4. Carouri – colorate sau black&white, carourile se gasesc in creatiile grunge Saint Laurent, si printre cele cu aer masculin, lansate de Céline sau Stella McCartney.
Vazute la : Stella McCartney, Céline, Saint Laurent, Louis Vuitton, Lanvin, Jean Paul Gaultier, Dolce Gabbana,Versace
5. Bufnita – pentru obtinerea acestui look, designerii au folosit, culmea, penele de strut; altadata folosite in creatiile haute couture, acestea au patruns in colectiile prêt-à-porter (in deosebi in designul rochiilor), subliniind siluetele cu eleganta si gratie.
Vazuta la : Dries Van Noten, Gucci, Vivienne Westwood, Oscar de la Renta, Louis Vuitton, Proenza Schoulder, Erdem
6. Picioare invelite in piele – cizmele de piele care acopera mare parte din picior, precum si ciorapii slick intra clar in categoria tendinte toamna / iarna 2013. Casele de moda s-au ingramadit sa foloseasca aceste elemente in creatiile lor, simtind tendinta ca una dintre cele mai importante din acest sezon.
Vazute la: Balmain, Chanel, Emilio Pucci, Céline, Donna Karan, Zadig et Voltaire
7. Grunge – sezonul acesta, dezordinea studiata a revenit in preferintele designerilor, care s-au inspirat din vibe-ul nonconformist al scenei grunge. Impletitura de elemente punk, rock si heavy metal da un aer grungy tinutelor si ne aduc aminte de Courtney Love sau Blondie.
Vazut la: Emilio Pucci, Rodarte, Saint Laurent, Vivienne Westwood, Haider Ackermann, Zadig & Voltaire
8. Belle de Jour – Blana pe pielea goala, detalii de lenjerie intima, trenciuri de vinil…toate acestea ar trebui sa se gaseasca in dulapul tuturor „burghezilor” anilor 2013-2014; inspirat din senzualitatea lui Catherine Deneuve din filmul omonim „Belle de Jour” (1967), stilul incearca sa fure din energia personajului Luis Buñuel.
Vazut la: Marc Jacobs, Burberry Prorsum, Prada, Saint Laurent, Louis Vuitton, Versace, Rag & Bone
9. Tomboy – feminin-masculinul acestui sezon este cu adevarat celebrat prin creatiile inspirate din personajul Gavroche (Les Misérable); pantaloni barbatesti cu talie inalta, veste, bluze supradimensionate, palarii si basti purtate „smechereste”, costume retro – sunt cateva dintre elementele care te vor ajuta sa recunosti sau sa adopti acest stil.
Vazut la: Giorgio Armani, Ralph Lauren si Comme des Garçons
10. Anii ’40 – Lauren Bacall, Ingrid Bergman, Veronica Lake sau Katherine Hepburn au fost onorate in colectiile sezonului toamna / iarna 2013-2014. Vestimentatiile emuleaza siluetele clepsidra, sarbatorind eterna lor putere de seductie.
Vazut la: Prada, Bottega Veneta, Gucci, Christian Dior, Marc by Marc Jacobs, Carolina Herrera
Care dintre tendintele pentru sezonul toamna / iarna 2013-2014 au gasit drumul catre inima si… garderoba ta?
Lasă un răspuns